Thursday, December 25, 2008

Nu aduce anul ce aduce ceasul.

Acum vreo 3 ore m-am logat pe blogger ca să scriu un articol pe blogul meu. Toate bune şi frumoase, exact aşa cum le lăsasem.
Acum, m-am logat pe acelaşi blogger, ca să-mi pun deoparte nişte notiţe pentru câteva idei de articole care m-au pocnit între timp. Şi nu mică mi-a fost mirarea să văd o nouă interfaţă de editare, mai sclipicioasă dar mai ales, mai simplă şi uşor de folosit (sunt singurul care nu înghiţea fereastra aia nasoală de JavaScript folosită pentru introducerea unui link?) + suport pentru geolocaţie, via GoogleMaps.
Aşteptăm să vedem ce suprize ne mai pregătesc cei de la Google. Până atunci, Crăciun fericit şi Sărbători cu pace şi linişte vă dorim!
miChou, ConcreteWeb

Sunday, December 14, 2008

Bounce rate


De ce despre Bounce rate? Pentru că ridică nişte întrebări interesante legate de cum gândim un site de prezentare, un blog sau orice fel de interfaţă (deşi problemele se resimt mai ales la interfeţele web, problema nu-şi pierde în totalitate importanţa nici pentru aplicaţiile „desktop-enabled”).

Conform paginii de pe wikipedia, bounce rate-ul reprezintă ce procent din vizitatorii care ajungând iniţial pe prima pagină a unui site (sau pe o pagină oarecare), pleacă pe un alt site în loc sa continue navigarea pe alte pagini ale aceluiaşi site. Se consideră ca un user a „sărit” (nu găsesc o traducere mai bună pentru bounced) dacă a navigat pe un alt site înainte de expirarea unui timeout - stabilit de obicei de software-ul de tracking.

Care e relevanţa bouce rate-ului? Conform lui Avinash Kaushik: „It is really hard to get a bounce rate under 20%, anything over 35% is cause for concern, 50% (above) is worrying.” Cu toate astea, în condiţiile în care o proporţie mare din trafic vine pe canale indirecte (userul nu scrie de mână URL site-ului în bara de adrese a browserului), vine următoarea întrebare: nu cumva un bounce-rate mare poate însemna şi faptul că userul a găsit repede şi „din prima” ceea ce căuta?[1] Şi de aici poate deriva uşor următoarea chestiune de fond: când realizăm o interfaţă este de preferat să îi dăm utilizatorului din prima mai multă informaţie în speranţa că va găsi „din prima” ceea ce caută sau e de preferat rafinarea succesivă a prezentării informaţiei.

Motivul pentru care am afirmat că problema caracterizează atât interfeţele web cât şi cele desktop ţine de latenţă. În web, în ciuda creşterii vitezei medii de acces la resurse, latenţa poate fi o problemă - fiind inerentă atât protocolului folosit (HTTP), dar şi modului în care o interfaţă este proiectată. În cazul aplicaţiilor desktop, latenţa efectivă de acces este cu nişte ordine de mărime mai mică, dar în acelaşi timp volumul de date prezentat sau implicat în prelucrări creşte considerabil.

Este de preferat un timp de încărcare iniţial mai ridicat, urmat de o experienţă ulterioară „fără sughiţuri”, sau „încărcările mici şi dese-s cheia marilor succese”? Întrebarea este bineînţeles una deschisă (retorică nu cred că e :) ), dar poate face diferenţa între un serviciu de succes şi unul folosit când şi când. (În situaţia asta sunt eu cu mailul - motivul pentru care am trecut de pe Yahoo!Mail pe GMail este că în GMail, am acces la mail încă de la prima încărcare a paginii, în timp ce pe Yahoo! mă separă un click de mouse şi două încărcări de pagină până la accesarea Inbox-ului - and don't get me started cu noua ţestoasă interfaţă a la Outlook. 10 minute de utilizare m-au lecuit definitiv de ea.)

____
[1] după cum se menţiona şi în articolul de pe Wikipedia, această metrică are mai multă relevanţă şi este de dorit să aibă o valoare mică în cazul site-urilor care aduc valoare din timpul petrecut de către user în site - de exemplu site-urile de eCommerce.