Bounce rate

De ce despre Bounce rate? Pentru că ridică nişte întrebări interesante legate de cum gândim un site de prezentare, un blog sau orice fel de interfaţă (deşi problemele se resimt mai ales la interfeţele web, problema nu-şi pierde în totalitate importanţa nici pentru aplicaţiile „desktop-enabled”).

Conform paginii de pe wikipedia, bounce rate-ul reprezintă ce procent din vizitatorii care ajungând iniţial pe prima pagină a unui site (sau pe o pagină oarecare), pleacă pe un alt site în loc sa continue navigarea pe alte pagini ale aceluiaşi site. Se consideră ca un user a „sărit” (nu găsesc o traducere mai bună pentru bounced) dacă a navigat pe un alt site înainte de expirarea unui timeout - stabilit de obicei de software-ul de tracking.

Care e relevanţa bouce rate-ului? Conform lui Avinash Kaushik: „It is really hard to get a bounce rate under 20%, anything over 35% is cause for concern, 50% (above) is worrying.” Cu toate astea, în condiţiile în care o proporţie mare din trafic vine pe canale indirecte (userul nu scrie de mână URL site-ului în bara de adrese a browserului), vine următoarea întrebare: nu cumva un bounce-rate mare poate însemna şi faptul că userul a găsit repede şi „din prima” ceea ce căuta?[1] Şi de aici poate deriva uşor următoarea chestiune de fond: când realizăm o interfaţă este de preferat să îi dăm utilizatorului din prima mai multă informaţie în speranţa că va găsi „din prima” ceea ce caută sau e de preferat rafinarea succesivă a prezentării informaţiei.

Motivul pentru care am afirmat că problema caracterizează atât interfeţele web cât şi cele desktop ţine de latenţă. În web, în ciuda creşterii vitezei medii de acces la resurse, latenţa poate fi o problemă - fiind inerentă atât protocolului folosit (HTTP), dar şi modului în care o interfaţă este proiectată. În cazul aplicaţiilor desktop, latenţa efectivă de acces este cu nişte ordine de mărime mai mică, dar în acelaşi timp volumul de date prezentat sau implicat în prelucrări creşte considerabil.

Este de preferat un timp de încărcare iniţial mai ridicat, urmat de o experienţă ulterioară „fără sughiţuri”, sau „încărcările mici şi dese-s cheia marilor succese”? Întrebarea este bineînţeles una deschisă (retorică nu cred că e :) ), dar poate face diferenţa între un serviciu de succes şi unul folosit când şi când. (În situaţia asta sunt eu cu mailul - motivul pentru care am trecut de pe Yahoo!Mail pe GMail este că în GMail, am acces la mail încă de la prima încărcare a paginii, în timp ce pe Yahoo! mă separă un click de mouse şi două încărcări de pagină până la accesarea Inbox-ului - and don't get me started cu noua ţestoasă interfaţă a la Outlook. 10 minute de utilizare m-au lecuit definitiv de ea.)

____
[1] după cum se menţiona şi în articolul de pe Wikipedia, această metrică are mai multă relevanţă şi este de dorit să aibă o valoare mică în cazul site-urilor care aduc valoare din timpul petrecut de către user în site - de exemplu site-urile de eCommerce.

De ce iubim f...acebook-ul?

Facebook este una din reţelele sociale în mare creştere la ora actuală. Lansat în mai 2007, are în prezent peste 120 de milioane de utilizatori activi, fiind al patrulea site ca trafic la nivel mondial şi reţeaua socială cu cel mai mare trafic (comunicat de presă oficial).

Trebuie să mărturisesc că în urmă cu 10 minute habar n-aveam lucrurile astea şi că până în iulie nu auzisem de Facebook decât de pe la alţii. Recent, discutând cu unii prieteni şi dând peste tot felul de aplicaţii care mai de care mai integrate, am decis să fac un efort de voinţă şi să investesc un pic de timp în fenomenul Facebook.

Vă veţi întreba poate, de ce e nevoie de un efort de voinţă? Sunt o persoană care are simpatii şi antipatii destul de puternice şi - de multe ori - greu de argumentat logic (aşa se face că Java e un limbaj care îmi place deşi nu prea înghit conceptul de JSP, la fel cum .NET şi C# îmi plac la nebunie dar nu suport ideea de WPF). Aşa se face că şi Facebook şi-a câştigat destul de repede şi cam fără drept de apel eticheta de „mdeah, să fiţi sănătoşi voi cu Facebook-ul vostru”.

Asta cu toate că, tehnic şi... social Facebook mi se pare un exemplu foarte bun de ce se poate face cu o interfaţă web bine gândită, susţinută de o arhitectură robustă şi modulară. Sunt chiar de părere că, alături de GMail şi Flickr, Facebook a dus conceptul de interfaţă web până în punctul de maximă forţă, dovedind cam tot ce se poate face cu actualele tehnologii web. Aici discutăm atât de AJAX, de diverse integrări, mash-up-uri dar şi de folosire deşteaptă a tehnologiilor mai „rich” orientate pe client, ca Adobe Flash.

Arhitectura deschisă şi extensibilă a Facebook permite dezvoltatorilor de aplicaţii să se lege practic în orice punct esenţial din interfaţa web, pentru a oferi facilităţi noi. În acelaşi timp, majoritatea funcţionalităţilor sunt expuse într-o manieră standard astfel că pot fi uşor create diverse interfeţe, web sau stand-alone care să agrege informaţiile din profile Facebook şi din alte surse.

Şi aici cred că rezidă succesul Facebook: posibilitatea de-a adăuga funcţionalităţi extrem de bogate şi de variate, păstrând însă o interfaţă web uşor de înţeles, folosit şi - de ce nu - înţeles.

Cu toate acestea (şi-n ciuda recentei explozii de activitate) pe mine nu mă atrage Facebook. Opinii? Sfaturi pentru rătăciţi? :)

miChou (on Facebook)

Zooomr + Twitter = LOVE

Încercând să configurez contul de Zooomr am dat peste o opţiune foarte interesantă: sincronizarea zip-line-ului Zooomr cu contul de Twitter. Practic, de fiecare dată când postaţi ceva pe zip-line, va apărea şi pe twitter :)
Paşii sunt destul de simpli şi presupun că ai un cont funcţional de Zooomr, respectiv Twitter:

1. Loghează-te pe contul de Zooomr
2. Click pe Settings (partea de sus, în dreapta lui Hello, )
3. O dată încărcată pagina de setări, selectează External Services (ultima opţiune din dreapta)
4. De aici ne interesează Twitter account
5. Aici introduceţi userul şi parola de Twitter şi click pe Save.

Din acest moment, tot ce postaţi pe zip-line în Zooomr va apărea şi pe Twitter cu un tinyurl către intrarea din zipline (cred că ăsta e unul din motivele pentru care un post pe zip-line e mai scurt cu vreo 10-15 caractere decât unul de pe Twitter)

Mihai